De aproape 30 de ani trăieşte în SUA, unde a devenit un respectabil şi căutat bijutier. Cătălin Rădulescu lucrează cu bijuterii de sute de mii de dolari, motiv pentru care în atelierul său, pe masa de lucru, printre diamante, safire şi alte pietre de mare valoare, se găseşte şi un pistol.
V-aţi putea gândi la faptul că un creator de frumos nu ar trebui să aibă de-a face cu arme. Posibil. Cătălin Rădulescu trăieşte, însă, în Atlanta, un oraş mare şi frumos, dar cu riscuri pe măsură. Povestea de viaţă a bijutierului român face parte din visul american. S-a căsătorit cu Mirela, prietena lui din tinereţe, a emigrat în SUA, a înfiinţat firma Authentic Khelos Design şi, cu perseverenţă şi multă muncă a cunoscut succesul. Arta sa poate fi văzută pe www.khelos.net.
Cu ce gânduri ai plecat din România?
Am plecat din România în 1991, pe când aveam 23 de ani, cu gânduri multe și mari. Eram vrăjit și eu de mirajul Americii. Eram tânăr și nebun și tocmai ce-mi luasem rămas bun de la visul de-a deveni fotbalist după un accident urât la picior. Jucam la Steaua, la juniori, coleg cu Ilie Dumitrescu. El a ajuns un fotbalist faimos, eu am plecat în America, la Los Angeles, și am devenit bijutier.
De unde pasiunea pentru bijuterii?
Pasiunea pentru bijuterii am moștenit-o din familie, de la unchiul meu, bijutier-șef la Cooperativa “Artă și Precizie”. Dar pe vremuri bijutierii aveau salarii foarte mari, așa că am urmat calea asta și din dorința de-a face bani. Pe-atunci un salariu era de aproape 4.000 de lei. De la primul inel făcut, mi-am dat seama că-mi place să creez bijuterii.
„În Italia se pune accent pe unicat, iar manopera costă foarte mult, pe când în America, clientul preferă materialul”
Cât de greu a fost să te impui pe piața americană?
Ajuns în America, o perioadă am avut și câte trei job-uri în același timp. Mi-a plăcut să muncesc. În Los Angeles a fost mai dificil, la început, să mă ocup numai de bijuterii, din cauza competiției foarte mari. La vremea respectivă, în oraș erau înregistrați 2.400 de bijutieri. De 16 ani trăiesc însă în Atlanta, iar aici sunt doar 1.100 în tot statul. Aici am început să mă ocup mult mai serios de arta de-a crea bijuterii, am pus pe picioare propria afacere, însă, totodată, lucrez și cu una dintre cele mai mari companii americane. Am crescut pas cu pas, iar acum am comenzi multe și foarte valoroase. În America e foarte ușor să-ți deschizi o afacere. În primul rând pentru că nu există costurile mari și birocrația ucigătoare din România și, în al doilea rând, pentru că dacă ești serios și muncitor, nu ai cum să dai greș. Aici nu încearcă nimeni să profite de tine, să te tragă în piept. Nici statul și nici partenerul de afaceri.
Ai avut pauză pe perioada pandemiei?
Din fericire, nu. Am lucrat tot timpul. Am avut clienți care și-au răsfățat doamnele cu câte o bijuterie și acum. Poate așa au făcut față mai ușor pandemiei.
Bănuiesc că ai idee despre piața de bijuterii din România și despre cumpărătorul român, în special. Care e diferența între el și cumpărătorul american?
Ajung în România destul de des și chiar am verificat care e situația pieței de bijuterii. În România totul se importă. Sunt bijuterii frumoase, e drept, dar e regretabil că românul preferă să cumpere un inel fabricat în străinătate, de duzină, decât unul unicat, fabricat local. Altfel, în România, tinerele care urmează să se căsătorească nu sunt așa de pretențioase precum americancele. Aici, fără un inel de logodnă de cel puțin 15.000 de dolari nu se acceptă cererea în căsătorie. Pare o glumă, dar asta e realitatea. La fel și în cazul verighetelor. Verigheta ei trebuie să fie foarte scumpă, plină cu diamante, în timp ce verigheta mirelui e total diferită ca model și e mult mai ieftină.
Aș putea să fac o comparație însă, între piața de bijuterii din Italia, inima bijutierilor, și cea americană. În Italia se pune accent pe unicat, iar manopera costă foarte mult, pe când în America, clientul preferă materialul. Diamantul să fie cât mai mare și cât mai scump.
Care e cea mai scumpă bijuterie pe care ai creat-o până acum și pentru cine?
Profesia de bijutier îți dă șansa de-a crea ceva nou întotdeauna și de-a te întâlni cu tot felul de oameni. Cu gusturi atât de diferite. Nu le judec eu gusturile, însă unii mi-au cerut să le fac bijuterii pe care altfel nu le-aș fi făcut niciodată. Ei însă, erau extaziați. Am și clienți fideli care au încredere în mine, îmi spun doar bugetul și-mi lasă libertatea de-a crea ce vreau eu. Am clienți, nume mari, din lumea sportului, din lumea muzicii, iar cea mai scumpă bijuterie realizată a fost un inel cu un diamant de 10 karate, galben intensiv, în valoare de 385.000 de dolari. Nu pot să dau nume. În privința asta, sunt obligat să păstrez discreția, din motive de siguranță pentru ei.
Lucrezi cu pistolul pe masa. Ai permanent arma cu tine…
Sunt obligat să port armă tot timpul. Am avut în buzunar bijuterii şi de 900.000 mii de dolari. Este periculos să ai asemenea valori asupra ta şi să fii vulnerabil. Autoapărare în cazul pistoalelor și pasiune în cazul mitralierei și a puștii.
Te-ai gândit să-ți extinzi afacerea și în România?
M-am gândit și am încercat, dar nu se poate. Nu deocamdată! În România este greu să te impui pe piaţă din foarte multe motive. Unul dintre ele ar fi, cum am mai spus, faptul că românul nu apreciază încă, produsul care nu “este din import”, ca să mă exprim frumos.
