Iubita lui Bobby Păunescu a debutat ca actriță
Povestea fascinantă a medicului primar obstetrică-ginecologie Maria Blacioti poate concura, cu lejeritate, cu cel mai pretențios scenariu de film. Când vorbește despre munca sa, dr. Maria Blacioti transmite cu toată ființa o stare sufletească de fericire deplină și naturală. Nici nu este de mirare dacă ne gândim că a strâns în brațe peste 3.800 de copii, pe care îi consideră un pic și ai ei. Fie că se află la Spitalul Sanador, la Clinica Affidea, la Policlinica Iancului sau la Spitalul Regina Maria, cele patru locuri de muncă ale sale, știe că în orice clipă un nou-născut îi dă întâlnire. Despre viața personală? La fel de fericită, dar și îndrăgostită. Iubitul ei, nimeni altul decât patronul B1 TV, regizorul Bobby Păunescu, îi completează existența.
Sunteți o profesionistă în domeniul dvs. de activitate, ginecologia. A fost un vis din copilărie?
De mică mă visam doctoriță, vroiam să mă fac psihiatru, ca mama. În timpul facultății, pe când făceam practică la ginecologie, mi-am dat seama că îmi place mai mult să ajut la aducerea pe lume a bebelușilor. Mi se părea ceva înălțător. Și, astfel, am ales ginecologia. Sunt o profesionistă în meseria mea, așa cum suntem toți medicii care facem această nobilă profesie dintr-o pasiune arzătoare.
Ce simțiți atunci când aduceți un copil pe lume? S-a obișnuit Maria Blacioti cu miracolele?
Nu cred că m-am obișnuit, nici n-aș avea cum. Momentul nașterii este unul special de fiecare dată și de fiecare dată am niște emoții de parcă ar fi prima naștere și, mai ales, de parcă ar fi copilul meu. Îi iubesc pe toți și m-am obișnuit ca, imediat după naștere, să parcurg “drumul” de patru sau cinci metri, de la mămica lui la medicul neonatolog, ținând fiecare nou-născut strâns la piept. Ador asta! Îi ador pe toți bebelușii, care sunt un pic și-ai mei, zic eu. Mai mult de atât, țin legătura cu toate pacientele mele, cu multe dintre ele am legat relații de prietenie. De curând a născut cu mine o tânără pe care eu am adus-o pe lume. Deja vine la mine a doua generație… Altfel, fiecare naștere este unică și aduce cu ea un nou Om. Un om cu propria personalitate, cu propriul destin. Venirea pe lume a unui copil este, fără nicio îndoială, cel mai de preț moment din viața umană.
Profesați în mediul privat, în patru locații. Cum vă împărțiți timpul și pacientele?
Nu-mi împart timpul, ci iau totul așa cum vine. Lucrez în patru locuri și merg acolo unde e nevoie de mine, la orice oră din zi sau din noapte. Chiar și dacă sunt în București sau sunt în vacanță. Nu mi-e greu să merg la spital. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, eram cu fetele mele la mare și am fost anunțată că una din paciente urma să nască. Era noapte. Mi-am lăsat fetele dormind, am dat o fugă la București, a avut loc nașterea și apoi am fugit din nou la mare, m-am băgat în pat lângă ele și mi-am continuat somnul.
Care este povestea de viață a medicului Maria Blacioti? Sunteți mamă, femeie și medic.
Poate să fie palpitantă pe alocuri, dar am o viață destul de echilibrată. Am încercat să găsesc un echilibru între viața profesională și viața de familie. Am două fete, Ioana Bianca și Ana Floria. Le cresc singură de când erau mici, cam de vreo 15 ani. M-am străduit să fiu mereu alături de ele, să împart cu ele pasiuni, să călătorim, să ne petrecem cât mai mult timp împreună. Am trecut prin câteva încercări foarte dureroase în tinerețe și poate și din cauza asta am ținut ca viața mea să fie împărțită doar între profesie și fetele mele. Dintotdeauna mi-au plăcut copiii și abia așteptam să-i am și pe ai mei. Primul copil născut a fost o fetiță, dar pe care am născut-o prematur și care a trăit, din nefericire, doar patru săptămâni, răpusă de o infecție luată din maternitate. A doua naștere a fost în anul 2000, când a venit pe lume Ioana Bianca, fiica mea cea mare, acum în vârstă de 23 de ani. După doi ani, în timp ce mă pregăteam să o nasc pe cea de-a treia fetiță, s-a întâmplat să o pierd tocmai în timpul travaliului. A intervenit o complicație. Am suferit mult după fetițele pierdute, dar n-am renunțat la dorința de-a avea mai mulți copii. După alți patru ani, am născut-o pe Ana Floria, fiica mea care acum are 17 ani. În timpul nașterii, însă, s-a întâmplat o altă tragedie. Fiind a patra cezariană, mi s-a rupt uterul, am suferit o hemoragie puternică, am intrat în stop cardiorespirator și apoi în comă. Eram la Spitalul Pantelimon, din București, unde lucram și eu. Regretatul profesor doctor Ancăr, cât și șefii ATI-ului, dr. Laura Constantinescu și dr. Ionel Seri, au stat și nopțile lângă mine, încercând din răsputeri să mă salveze. Dr. Virgiliu Ancăr a fost coleg de facultate cu mama, mă știa de când eram mică. Mi s-a făcut transfuzie de sânge, fiind-mi necesare 98 de pungi aduse și de prin țările vecine, Ungaria, Republica Moldova etc. După o săptămână m-am trezit și aveam impresia ca abia ce am născut. N-am văzut trei zile, însă fetița născută era perfect sănătoasă și era deja acasă. Mi-am revenit foarte ușor și foarte repede, iar la o lună după, eram deja la muncă. Îmi ador meseria, însă pe primul loc sunt fetele mele. Iar meseria de mamă este una dintre cele mai frumoase și importante experiențe din viața unei femei.
Este medicul ginecolog și un bun psiholog? Există momente incomode sau detalii ce s-ar putea confunda cu indiscreția?
Surorile mele sunt de profesie psiholog. Una la Paris, iar cealaltă în SUA. Ele s-au specializat în această meserie, însă și medicul ginecolog trebuie să aibă niște calități. În primul rând, trebuie să fie empatic și să ofere sprijin emoțional pacientelor sale. Iar mămicile sunt atât de diferite. Fiecare are alte nevoi, fiecare are alte temeri, alte griji. Iar eu încerc să fiu la dispoziția lor tot timpul. De aceea încerc să fiu alături de pacientele mele pe tot parcursul travaliului. Uneori stau cu ele în pat și le țin în brațe, le ofer confortul psihic de care au nevoie în acele momente. Dar momente incomode nu există. Mai ales când îți tratezi pacientele ca pe un prieten apropiat, așa cum încerc eu să fac.
Naștere naturală sau cezariană?
Naștere naturală, clar.
De unde vă luați energia?
De la fetele mele, în primul rând, și de la soare. Da, sunt disperată după soare. Și dacă e ger afară, ies în curticica mea și stau în soare. Îmi iau energie și de la prieteni, și ascultând muzică. Iubesc viața și recunosc că și ea mă iubește.
Vă rog să-mi descrieți în trei cuvinte primul plâns al unui copil pe care-l “nașteți”.
Primul plâns al unui copil? Cred că e Magie! Și Dumnezeire! Și Viață! Un bebeluș e cea mai mare bucurie. De 26 de ani aduc pe lume bebeluși. Deja sunt puțin peste 3800 de bebeluși născuți cu mine.
Aveți un stil de viață diferit de cel al oamenilor obișnuiți? Cum vă mențineți echilibrul între viața personală și cea profesională?
Nu, nu cred ca am un stil de viață diferit, doar că sunt un om extrem de activ. Eu nu prea stau în casă. Tot timpul ies cu fetele, cu prietenii. Când la teatru, când la film, la operă, la orice eveniment din București. Și mergem prin lume. Ne place mult să călătorim.
Pentru Maria Blacioti succesul înseamnă…
Succesul înseamnă să-mi fie sănătoasă familia, să fim cu toții fericiți, să aduc pe lume copii sănătoși.
De curând ați ajuns și pe platourile de filmare. Înțeleg că vi s-a oferit oportunitatea de-a juca într-un film. Cum s-a întâmplat?
Mi s-a oferit această ocazie total întâmplător și nici acum nu-mi vine să cred că am acceptat și că am făcut asta. Dar eu nu refuz nici o surpriză pe care Universul mi-o oferă. Eram la New York împreună cu iubitul meu, care produce și regizează un documentar despre fuga formației Phoenix din România, iar acolo i-a venit ideea să-mi ofere rolul unei iubitei din tinerețe de-a lui Ovidiu Lipan Țăndărică, iubită pe care el o regăsește peste Ocean după mulți ani.
Și pentru că a venit vorba despre iubit… Știu că sunteți în “al nouălea cer.”
Da, într-adevăr, sunt în “al noulea cer”. Trăiesc o frumoasă poveste de dragoste cu Bobby Păunescu, pentru mulți un bărbat vânat de fete tinere dornice de afirmare, pentru mine, un fost coleg de școală și un prieten vechi, totodată.
Poveste de dragoste demnă de un scenariu de film…
Da, poate fi! Am fost colegi în școala generală nr. 19, de pe str. Tudor Arghezi, iar tații noștri au lucrat împreună în Comerț Exterior. Făceam parte din aceeași gașcă și chiar am trăit atunci cei mai frumoși ani ai tinereții. Bobby spune că încă de pe atunci s-a îndrăgostit de mine, însă n-a îndrăznit să facă nici cel mai mic gest din cauza timidității lui. Că era cam timid, îmi amintesc. Apoi el a plecat la Liceul „Jean Monnet”, eu la „Spiru Haret”, iar drumurile ni s-au separat total. Peste ani ne-am regăsit pe Facebook și ne mai uram câte un “La mulți ani!“, dar atât. Anul trecut însă, s-a întâmplat să fim la mare, la Mamaia, în același timp. Și singuri. A văzut că postasem niște fotografii de acolo și m-a contactat pe Instagram. Mi-a cerut numărul de telefon să vorbim și a rămas șocat. Numărul meu conține data lui de naștere. Să credem sau nu în semne, nu știu, dar mi s-a părut extraordinar. Și de la acel telefon și dintr-o specială zi de 1 septembrie, suntem împreună. Avem atât de multe în comun, ne completăm perfect si încercăm să ne bucurăm de viață la maximum împreună.
Este Bobby Păunescu dragostea cea mare?
Dragostea de la maturitate, cu un om pe care îl știu de o viață. Mai perfect de atât? E maxim! Îl ador! Și mă adoră!
